• Welcome


    Bun venit pe blogul meu. Aici puteți găsi povești scrise de mine, recenzii și câteva chestii care-mi trec mie prin cap. Oricine are ceva de spus, este liber să-și exprime opinia într-un comentariu (atât timp cât păstrează un limbaj civilizat).

    Contact yahoo:
    sashaivanov_blog@yahoo.com

  • Alătură-te altor 213 urmăritori

  • Like pe facebook

  • Arhiva

  • Povestile mele

Wrap-up | Aprilie & Mai

Știu că am rămas datoare de acum câteva luni cu o astfel de postare și am tot amânat, m-am luat cu altele până când am și uitat de ea. Totuși, am avut acum câteva zile libere și mi-am amintit, așa că m-am pus pe treabă. Aveam în plan să postez pe toate lunile lipsă: aprilie, mai, iunie, iulie; însă ar fi fost o postare mult prea lungă și nici nu am apucat să scriu totul pentru celelalte luni, dar presupun că până în weekend voi termina și pentru iuie și iulie; însă până atunci, vă prezint cărțile pe care le-am citit în aprilie și în mai și o scurtă impresie despre ele.

Lordul ispitei de Lorraine Heath

În această carte este vorba despre cel de-al doilea frate Easton, Tristan, și Anne, o tânără îndurerată de absența logodnicului ei iubit. Cei doi se cunosc când Anne îi cere lui Tristan să o ducă la logodnicul ei. Mi-a plăcut foarte mult cartea asta, mai ales Tristan. Mi-a plăcut că deși a avut parte de o intrare în viață mai dură nu a lăsat asta să-l afecteze astfel încât să fie nemernic cu cei din jur, ba chiar era o companie foarte plăcută. Mi-a plăcut cum a evoluat relația dintre ei și că nu se ascundeau de dorințele lor și profitau din plin de fiecare moment împreună. Totuși am simțit că a fost prea scurtă cartea, iar un moment de la final, legat de Lady Hermione, care mi s-a părut mult prea grăbit m-au făcut să nu dau chiar 5 stele cărții pe Goodreads, totuși merită 4,5.

Gaming for Keeps de Seleste deLaney

În această carte este vorba desre doi împătimiți ai jocurilor video care se știu doar în mediul online, iar cu ocazia unei convenții pentru gameri, cei doi stabilesc să se întâlnească în realitate. Însă aici are loc o confuzie, iar toată situația devine puțin cam amuzantă. Mi s-a părut foarte drăguță cartea și au fost multe momente amuzante, însă ce nu mi-a plăcut este că autoarea a mizat pe un singur lucru, a ales să complice acțiunea într-un singur fel, iar asta m-a cam dus la exasperare, iar finalul mi s-a părut puțin cam exagerat și grăbit. Totuși, dacă vă plac poveștile cu o confuzie de identitate la mijloc, atunci vă recomand Gaming for Keeps, este o carte scurtă care se citește foarte repede.

Dansul umbrelor de Julie Garwood

Îmi plac cărțile Juliei Garwood, pentru că deși sunt simple, mă binedispun mereu și la finalul fiecărei cărți rămân cu un zâmbet pe buze. La fel a fost și în cazul acestei cărți în care este vorba despre Jordan Buchanan, o femeie de afaceri de succes și Noah Clayborne, un agent FBI, prieten al familiei Buchanan. Totul începe când, pentru a-i demonstra lui Noah că poate să iasă din zona ei de confort, Jordan pornește spontan într-o aventură într-un orășel prăfuit Serenity, Texas, unde întâlnește pericolul, iar Noah o va ajuta. Recunosc, nu a fost cine știe ce, nu m-a dat pe spate, însă au fost multe scene la care m-am amuzat copios, a avut destul de mult mister, iar relația celor doi a evouluat destul de frumos. Recomand cartea asta pentru o lectură relaxantă și rapidă.

Rămășagul de Kate Noble

Aceasta a fost prima carte a autoarei pe care am citit-o și mi-a plăcut, deși ideea cărții nu este chiar printre preferatele mele. Ned Norocosul și John Turner fac schimb de vieți și asta doar pentru a vedea care poate câștiga un pariu. Ned trebuie să facă o fată să se îndrăgostească de el, atâta timp cât nu are nici titlu, nici bani; dar acesta nu se aștepta la Phoebe, care poate simplifica jocul sau să dea totul peste cap. Desigur lucrurile sunt mai complicate de atât, iar până să ajungem la un deznodământ avem mult de așteptat. Nu mi-a plăcut ideea că cei doi fac schimb de vieți și prin asta păcălesc atâția oameni și nici că totul s-a rezolvat prea repede, cam pe ultima sută de metri. Totuși, mi-a plăcut cum a evoluat relația personajelor și că s-a simțit că Ned a trebuit să depună ceva efort ca să intre pe sub pielea lui Phoebe. Dacă sunteți fani ai genului historical romance, cred că vă va plăcea cartea aceasta.

Doamna de la miezul nopții de Linda Wisdom

Nu aveam în plan să citesc această carte și am dat întâmplător peste ea, dar mă bucur că am făcut-o. Kyle a apărut fără niciun anunț la ușa bunicului Samanthei într-o noapte susținând că legenda filmelor de gorază, Baron Lyons a fost de acord să-i acorde un interviu, lucru pe care Samantha îl află abia atunci. Lucrurile nu merg prea bine între ei la prima întâlnire, dar totul se schimbă repede. Trebuie să recunosc, n-am mai citit de mult o carte care să conțină atât de multe scene comice, un umor negru, dar și unul mai light, care să împace pe toată lumea și în plus fără aluzii sexuale (lucru de care m-am săturat). Sunt sigură că o să recitesc cartea asta cândva în viitor.

Capriciile destinului de Mary Jo Putney

Am văzut că multora nu le plac cărțile contemporane ale autoarei, dar mie-mi plac la fel de mult ca cele istorice. În această carte facem cunoștință cu Val, o avocată de succes, care acceptă să-l reprezinte pe Daniel, un bărbat condamnat la moarte pentru o crimă pe care n-a comis-o; lui Val i se alătură și fermecătorul Rob Smith, care are motivele lui pentru care e împotriva pedepsei capitale. Mi-a plăcut ideea în jurul căreia a dezvoltat autoarea acțiunea cărții, pedeapsa capitală (fiind ceva cu care nici eu nu sunt de acord) despre care am văzut că nu prea se discută. Ce nu mi-a plăcut însă, este cum s-a grăbit autoarea să încheie totul și am simțit că i-a lipsit ceva, ca și cum odată ce personajele noastre, care se confruntau și ele cu alte temeri și umbre din trecut, au rezolvat aceste aspecte, totul trebuia terminat, iar asta nu mi se pare tocmai corect față de celelalte personaje. Totuși, trecând peste final, recomand cartea asta cu toată sinceritatea și sper să vă placă și vouă.

Provocarea I de Simona Stoica

Am tot amânat cartea asta și asta doar din cauză că m-am uitat la sfârșitul volumului II și mi-am luat un minunat spoiler; însă până la urmă am reușit să trec peste asta și am citit cartea asta și mi-a plăcut tare mult. Intrăm într-o lume nouă, creată de autoare și cunoaștem personajele. Desiree și grupul ei de prieteni hotărăsc să intre în conacul Wolfmaner pentru a descoperi misterul acestuia, însă s-ar putea să afle mai mult decât ar dori să știe. Totodată, urmărim și strădaniile lui Jack de a se apropia de Des pentru a-și putea începe misiunea. Mi-a plăcut să pot cunoaște o lume nouă, misterul care învăluie conacul, dar și cum evoluează lucrurile în ceva neașteptat. Vă recomand cu sinceritate cartea aceasta, mai ales dacă sunteți fani ai genului fantasy.

Ispita de Christina Dodd

Îmi plac mult cărțile cu scoțieni și când am aflat că Ispita este o astfel de carte, mi-am zis că trebuie neapărat să o citesc. Totul începe când Enid este chemată imediat să-l îngrijească pe soțul ei Stephen, bărbatul care a abandonat-o cu mult timp în urmă, deoarece acesta a fost rănit într-o explozie. Totul pare simplu, dar resentimentele Enidei și amnezia lui Stephen, nu fac lucrurile tocmai ușoare. Mie mi s-a părut destul de interesantă situația prin care autoarea le-a trecut pe personajele noastre și cartea asta m-a prins de la început, dar situațiile amuzante, romantismul, misterul prezente în carte m-au făcut să nu mai las cartea din mână. O recomand tuturor fanilor historical romance, sunt aproape sigură că veți iubi cartea aceasta.

Spune-mi că mă iubești de Johanna Lindsey

Hotărât lucru, a început să-mi placă din ce în ce mai mult autoarea, deși cărțile ei cu care am început, nu prea m-au dat pe spate. Kelsey ajunge să accepte să fie vândută ca amanta unui lord la o licitație pentru a-și salva familia, iar dintr-un impuls, Derek ajunge să liciteze cel mai mult. Însă pentru Kelsey nu prea este ușor să fie amanta cuiva, mai ales că nu știe nimic despre cum ar trebui să se comporte. Mi-a plăcut să văd cum Kelsey se schimbă și din fata timidă care era ajunge o femeie puternică, una care știe ce vrea, iar Derek este un bărbat care știe să se comporte cu o femeie, are o fire mai veselă, iar atunci când își dorește ceva, luptă pentru asta. Mi-a plăcut și faptul că am reîntâlnit personajele din cărțile anterioare și că am putut vedea un conflict mai vechi rezolvat. Dacă ați citit celelalte cărți din serie și v-au plăcut, cu siguranță trebuie să o citiți și pe aceasta.

Regatul umbrelor de Leigh Bardugo

Încă n-am găsit pe cineva care să fi citit cartea asta și să nu o laude sau măcar să zică de bine (în fine, încă nu m-am uitat prin recenziile altor utilizatori de pe GR). Acest prim volum al seriei ne introduce în universul Grisha și facem cunoștință cu Alina, o tânără Grisha, care află abia acum de puterea pe care o are și este trimisă să se antreneze pentru a-și putea controla puterea. Mi-a plăcut tare mult cartea asta și cum am aflat treptat detalii despre această lume, personajele pe care le-am întâlnit (deși încă nu pot să accept moartea unui anumit personaj). Dacă încă nu ați citit această carte, nu mai așteptați invitație specială și puneți mâna pe ea.

Un aranjament neașteptat de Elle Daniels

Marcus trebuie neapărat să-și găsească o soție bogată, asta din cauza Daniellei care a ajutat-o pe logodnica lui să fugă. Însă pentru Marcus este greu, deoarece toți îl privesc ca pe o bestie din cauza cicatricilor sale și tocmai din această cauză o obligă pe Danni să-l ajute. De obicei îmi plac foarte mult poveștile de genul „frumoasa și bestia”, însă în cazul acesta nu prea m-a dat pe spate povestea și probabil cea mai mare vină au avut-o personajele. Nu am putut deloc să mă atașez de ele și m-au enervat teribil pentru că mi-au creat impresia că sunt asemenea unor cai, care privesc doar într-o direcție. Niciunul nu dorea să admită că a greșit și că pot face lucrurile să meargă mai bine. Nici celelalte personaje nu m-au dat pe spate, sinceră să fiu. Totuși, pentru acțiunea destul de tensionantă câteodată, pentru scenele amuzante, pentru câteva schimburi de replici care m-au făcut să râd puțin și pentru niște concluzii despre iubire și căsnicie destul de interesante, nu regret că am citit-o.

Casa de sticlă de Amanda Quick

Eugenia, directoarea unui muzeu și Cyrus, un detectiv particular ajung să călătorească împreună pe insula Frog Cove, fiecare având atât un motiv „oficial” cât și unul ascuns pentru fi acolo. Trebuie să recunosc, încă de când am început cartea nu am avut așteptări prea mari și-mi pare rău să spun că nu a reușit deloc să mă surprindă. Am găsit și în această carte multe detalii pe care le-am găsit și în alte cărți ale autoarei. Totuși, ce-a salvat cât de cât această carte în ochii mei, au fost schimburile de replici câteodată serioase, câteodată mai amuzante, ale personajelor princpipale și criminalul din carte, o persoană la care nu mă așteptam deloc. Aș recomanda cartea aceasta doar dacă nu aveți ceva mai bun de citit, sau poate, spre deosebire de mine, nu v-ați plictisit de stilul Amandei Quick, care pare neschimbat în aproape toate cărțile ei, caz în care sunt sigură că vă va plăcea și această carte.

Anunțuri
Articol anterior
Articol următor
Lasă un comentariu

3 comentarii

  1. Mă bucur că ți-a plăcut „Rămășagul”, o am și eu în bibliotecă. Cumpăr cărți din colecția „Iubiri de poveste” doar informându-mă dinainte despre ce este vorba în ele și despre ratingul de pe Goodreads. 😀 Mă bucur să văd că are recomandări bune. 😉 O s-o citesc și eu în curând!

    Răspunde
    • Eu într-o perioadă eram decisă să-mi cumpăr toate cărțile din colecția Iubiri de poveste, dar de curând am zis că o să cumpăr sigur cărțile autoarelor care-mi plac sau de la care am serii începute, iar la autoarele noi fac puțină cercetare înainte 😀 Sper să-ți placă și ție Rămășagul 🙂

      Răspunde
  1. Wrap-up | Iunie & Iulie | Reading with my soul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: